Interviu cu Narcis George Matache, românul care candideaza la alegerile locale din Danemarca din 16 Noiembrie.

0
176
Românul Narcis George Matache candidează la alegerile pentru consiliul regional al Iutlandei de Nord (regionalrådsvalg) care au loc pe 16 noiembrie, în aceeași zi cu voturile regionale și municipale din întreaga țară.
Toți cetățenii UE, inclusiv cei care locuiesc într-o altă țară a UE, sunt eligibili să voteze la alegerile regionale, precum și la alegerile municipale și pentru cele ale Parlamentului UE.
Cetățenii UE din Danemarca cărora le-a fost atribuit un număr de identificare personală danez (CPR) vor primi buletine de vot prin poștă înainte de alegeri și pot, în multe părți ale țării, inclusiv în Iutlanda de Nord, să voteze deja la biblioteca locala prin prezentarea cardului galben al asigurării de sănătate de stat din Danemarca.
„Dar mulți cetățeni ai UE din Danemarca nu sunt conștienți de vocea lor democrată în această țară” spune Narcis George Matache.
„Utilizarea drepturilor politice de către cetățenii europeni care nu sunt cetateni danezi este în mare măsură absentă”, spune dl. Matache, care locuiește în Danemarca de opt ani și candidează pentru Partidul Social Democrat.

Lasă un răspuns