Sursa foto: Newsweek România
Sursa foto: Newsweek România

După mai bine de 75 de zile de criză politică, negocierile pentru formarea unui nou guvern între principalele două partide parlamentare din România, PNL și PSD, continuă. În cadrul numeroaselor runde de negocieri care au avut loc până acum, cele două partide au ajuns la un acord în ceea ce privește domeniile Sănătate, Fonduri Europene, Apărare, Interne și Externe. Pentru Justiție, Finanțe, Agricultură și Muncă există încă divergențe, la fel cum se întâmplă și în cazul desemnării premierului. Există, astfel, încă multe subiecte pentru care cele două echipe de negociere nu au ajuns încă la un acord.

Reprezentanții partidului liberal precizează faptul că în cadrul negocierilor nu vor fi abordate anumite teme, precum majorarea taxelor, reforma statului, a sistemului de salarizare sau a celui de pensii. În același timp, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat că partidul său dorește să dezbată introducerea cotei progresive de impozitare: “Este categoric că trebuie să revenim la o impozitare a marilor averi. […] Este o discrepanță imensă în acest moment în societate între cei bogați și între cei săraci”.

Negocierile dintre PNL și PSD pentru formarea unui nou guvern au început în data de 8 noiembrie. Liderii PNL și PSD susțin că până acum echipele de negociere au finalizat 95% din programul de guvernare.

Camelia Pantel 🎙 Radio Matinal

Lasă un răspuns